doar El

si o iubea...o iubea pana la refuz si inapoi. o iubea ca  si cand fiecare secunda ce urma ar fi  fost ultima. in ea isi vedea trecutul, prezentul si viitorul. cu ea s-ar fi dus pana in viata de apoi, i-ar fi cumparat nemurirea si i-ar fi dat-o cadou de ziua ei. mainile lor se impreunara intr-un sarut fierbinte de matase, pupilele lor isi trimiteau scantei in apusul unei dimineti de vara. ea isi intoarse privirea spre perete cautandu-i umbra in creieru-i confuz...parul ii stralucea stingher ca o lumanare aprinsa, pe buzele ei inca se mai oglindea sarutul acela plin de pasii dorintei. uneori plangea, doar ca sa-si verse nervii, dar El stia cum sa-i domoleasca focul ce-i mistuia venele... doar El stia cum sa-i opreasca tipetele ce-i razbateau mintea...doar El stia s-o izbeasca de peretii sufletului Lui, fara vreun semn de remuscare, in cearceafurile martore la o dragoste nebuna...doar El!